Negarea tacită a activității ființelor spirituale

Influența teologiei liberale în Biserica Evanghelică

Credința în îngeri a existat în mod constant în tradiția Bisericii. Scriptura vorbește la tot pasul despre îngeri, astfel încât, dacă s-ar scoate îngerii din Biblie, Biblia ar rămâne plină de găuri. Din grădina Edenului până în grădina Măslinilor și grădina lui Iosif din Arimateea, în care a înviat Isus, Scriptura descrie neîncetat rolul pe care l-au avut îngerii în istoria sacră. În viața lui Cristos, ca și în ceea ce El ne-a învățat și a făcut, îngerii sunt prezenți de la buna vestire și de la nașterea Sa până la patima și învierea Sa.

În civilizațiile și religiile popoarelor primitive, în spatele oricărui fenomen, îndărătul anumitor ape, munți, locuri, animale, arbori, exista un spirit, un înger, bun sau rău, în funcție de efectele provocate.

La vechii egipteni, îngerii, spirite inferioare, formau curtea cerească a divinităților superioare. Aceeași concepție o găsim în religiile Mesopotamiei și Persiei.

De asemenea, cultul îngerilor, sau al geniilor tutelare ale naturii, cum se numeau, era foarte puternic la greci și la romani. Fiecare dintre ei avea o misiune de îndeplinit: unii se ocupau de buna funcționare a morilor, alții asistau animalele la naștere, alții, răutăcioși, aveau misiunea de a sparge tacâmuri, alții de a-i face pe oameni sã se îmbolnăvească de febră. La Roma, îngerii numiți „lari” erau bodiguarzi, apărau căminul. La greci, Hermes avea aripi la sandale și zbura imediat unde era trimis cu vreun mesaj.

La arabi, fiecare muritor are doi îngeri păzitori ziua și doi noaptea. Momentul cel mai periculos pentru om, în concepția islamică, este la miezul nopții când „se schimbă garda”.

Aristotel, filozoful, considera cã există „mai presus de cer ființe nesupuse schimbărilor, nici pasiunilor, care trăiesc veșnic cea mai bună viață posibilă”. Fiecare face să se miște aștrii unui cer (existau șapte ceruri în total), fiind mijlocitori inteligenți între Motorul nemișcat (Dumnezeu) și om. Așa explică Aristotel mișcarea universală. Cultura greacă privea lumea materială cu un anumit dispreț în ce privește transcendența infinită a divinității. Cum e posibil sã se stabilească un contact între Dumnezeu și lume? Răspunsul sunt îngerii care servesc drept intermediari.

Cum se explică credința universală în aceste ființe inferioare divinității, dar superioare omului?

Se vorbește despre o revelație primară pe care a făcut-o Dumnezeu la început, când l-a creat pe om; revelație care s-ar fi transmis din generație în generație chiar în afara poporului evreu. Aceasta ar fi prima explicație.

Istoria religiilor arată cã adesea divinitățile unei religii înlocuite de o altă religie nu au dispărut complet; ele au devenit îngeri, adicã ființe supuse divinităților superioare impuse de noua religie. Aceasta ar fi a doua explicație.

Un motiv în plus care favorizează credința în îngeri. Omul are tendința de a căuta explicația unor fenomene pe care le întâlnește: catastrofe, vindecãri subite și alte evenimente dramatice, care nu pot fi atribuite direct divinității. În acest caz, cei care le provoacă sunt aceste ființe intermediare: geniile sau îngerii izvoarelor și aștrilor, ai febrei și ai vegetației, ai nașterii și ai morții. Deși credința în îngeri este amestecată la păgâni cu erori și superstiții, putem recunoaște în ea, o rază de adevăr care vine de la Dumnezeu.

În iudaism și în creștinism, credința în existența îngerilor nu se bazează pe considerentele de mai sus, ci pe revelația biblică. În istoria Bisericii, cel mai mare interes pentru îngeri l-a cunoscut Evul Mediu. În academiile teologice aveau loc dezbateri pasionante cu privire, de pildã, la numãrul de îngeri care încap și pot dansa într-o gămălie de ac.

În timpurile moderne, începând cu iluminismul, credința în îngeri cunoaște o mare eclipsă; îngerii devin obiect de glume, de ironii, de dispreț. În societatea de consum, îngerii sunt folosiți de mass-media pentru reclame de tot felul: îngeri de bomboane sau ciocolatã, îngeri păpuși etc. Ca să nu mai vorbim de bancurile, cântecele, caricaturile cu îngeri. Când s-a întreprins prima călătorie pe lunã, un ziar a fãcut mare vâlvă publicând o caricatură care îl reprezenta pe cosmonaut aducând pe pãmânt, închis într-o colivie, un îngeraș capturat pe lună.

Din nefericire, tocmai în anii care au urmat, vântul demitizării venind de la protestanți a suflat peste mințile unor teologi de seamă. Cel care a lansat teoria demitizării a fost teologul protestant R. Bultmann, cel care a scris celebrele cuvinte:

„Nu poți să utilizezi lumina electrică și radioul, să te servești de instrumentele moderne de medicină și chimie pentru a vindeca bolile și în același timp să crezi în lumea spiritelor și în minunile Noului Testament”.

E adevărat, credința în îngeri trebuie permanent demitizată și purificată de elementele folclorice, de legende și povești, rod al fanteziei poporului, care se infiltrează, ca, de pildă, povestea cu acel om sfânt însoțit permanent de un înger cu mătura în mână care îi mătura drumul înainte, oriunde mergea. Numai că acești teologi liberali, care încearcă să salveze mentalitatea perimată a scientismului ce era la modã acum un secol în urmã, îi demitizează pe îngeri negându-le existența sau ridiculizându-le importanța. În fond, negarea existenței îngerilor la acești teologi e un simptom al necredinței și negării lumii spirituale în ansamblul ei.

Adesea ei recurg la noile achiziții ale psihanalizei, considerând că îngerii și demonii sunt simple personificări ale realităților psihologice. Cheia interpretării mitice a acestor realități ar deține-o psihanaliza. Oricum, acești teologi liberali i-au dezorientat pe mulți creștini, făcându-i sã creadă că existența îngerilor e o credință secundară, marginală, facultativă cu toate că doctrina despre îngeri este prezentă în orice carte de teologie consacrată și în catehismul fiecărei denominații importante.

Negarea existenței îngerilor nu este un act de maturitate intelectuală, ci adesea un simptom al unei viziuni materialiste asupra lumii. Credința autentică nu se opune rațiunii, ci o depășește, deschizând-o spre mister.

A demitiza credința în îngeri nu înseamnă a o distruge, ci a o purifica de superstiții, păstrând intact adevărul revelat. A o nega, însă, înseamnă a mutila însăși structura credinței creștine.

Îngerii nu sunt accesorii decorative ale credinței, ci martori, slujitori și colaboratori ai lui Dumnezeu în istoria lumii. A crede în existența lor înseamnă a recunoaște că realitatea nu se reduce la ceea ce este vizibil și că omul nu este singur în călătoria lui cu Dumnezeu.