A doua răzvrătire
Ce s-a întâmplat in Geneza 6
În Geneza 6 întâlnim o lume îmbibată în păcat și răutate. Cum s-a ajuns la aceste lucruri? Cum a putut păcatul să umple pământul în așa fel încât „toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” (Geneza 6:5)? Cum ajung lucrurile atât de rele încât să fie necesar un potop pentru a curăți lumea de acest rău?
Preludiul tuturor acestor lucruri este o a doua răzvrătire, provocată de ființe angelice căzute, implicate într-o unire nelegiuită cu omenirea. În prima răzvrătire din Geneza 3, îi vedem pe oameni căutând să devină ca Dumnezeu, ridicându-se la nivelul lui Yahweh în stabilirea a ceea ce ei consideră a fi bine și rău. Adam și Eva încearcă să-și asigure ceva ce nu le fusese dat. Acum, în această a doua răzvrătire, observăm o mișcare dinamică în direcția opusă — ființe divine coborându-se la nivelul omenirii. Îi vedem pe alți membri ai casei lui Dumnezeu încercând să-și asigure ceva ce nu le fusese niciodată dat. Rezultatul acestei a doua răzvrătiri este răspândirea necontrolată a răului.
Desigur, când vine vorba de deslușirea nuanțelor acestor prime versete din Geneza 6, problemele sunt numeroase. Prima întrebare de interpretare este identitatea fiilor lui Dumnezeu, bene elohim, despre care am mai vorbit. Acolo am arătat de ce este incoerent să existe o interpretare nesupranaturală a fiilor lui Dumnezeu, atunci când contextul imediat și numeroase alte apariții din Scriptură indică realitatea că aceștia sunt ființe divine, ceea ce astăzi am numi îngeri. În plus, cei mai timpurii martori susțin această lectură supranaturală, astfel încât nu este vorba de ceva nou introdus în text.
Viziunea angelică este cea mai veche și este cea presupusă în cele mai timpurii scrieri evreiești (1 En 6:2; Jub 5:1; Gen 6:1–4 LXX; Philo, De Gigant 2:358; Flavius Josephus, Ant. 1.31; Manuscrisele de la Marea Moartă 1QapGen 2:1; CD 2:17–19).
Chiar și cei mai timpurii scriitori și teologi creștini ai Scripturii au afirmat această viziune. De exemplu, comentând Geneza 6, Iustin Martirul spune: „Dumnezeu, când a făcut întreaga lume și a supus lucrurile pământești omului, … a încredințat grija oamenilor și a tuturor lucrurilor de sub cer îngerilor pe care i-a rânduit peste ei. Dar îngerii au călcat această rânduială și au fost captivați de dragostea pentru femei și au născut copii, care sunt cei numiți demoni.”1 Iustin continuă vorbind despre modul în care neamul omenesc a fost în cele din urmă supus și înșelat atunci când aceste ființe angelice răzvrătite au atras omenirea într-o închinare falsă și le-au introdus în lucruri precum magia, pe care Yahweh le-a interzis. Iustin pare să se bazeze pe alte surse literare pentru această interpretare, întrucât mai multe dintre aceste detalii nu sunt menționate explicit în Geneza 6. Vom ajunge la acestea puțin mai târziu. Ideea importantă aici este să observăm că Iustin nu este singurul scriitor creștin timpuriu care a susținut această viziune. Pe lângă Iustin, o întâlnim și la Irineu, Clement din Alexandria, Tertulian și Origen, printre alții.
