Introducere
Celestia et Ordines
C. S. Lewis a spus cândva: „Există două erori egale și opuse în care rasa umană poate cădea în legătură cu diavolii. Una este să nu creadă în existența lor. Cealaltă este să creadă în ei și să manifeste un interes excesiv și nesănătos față de ei. Ei înșiși sunt la fel de mulțumiți de ambele erori și îl salută cu aceeași încântare atât pe materialist, cât și pe magician.”¹ Observațiile lui Lewis se aplică nu doar contextului său, ci și culturii noastre actuale. Uneori poate exista o obsesie copleșitoare față de ființele spirituale, iar alteori poate exista o neglijare severă. Vedem dovezi ale acestei obsesii la lucru în ascensiunea fulgerătoare a producțiilor de la Hollywood, Netflix și a diverselor documentare care explorează lumea teoriilor conspirației legate de extratereștri și mușamalizări guvernamentale. Dar toate acestea reprezintă doar vârful aisbergului. Cărți precum Harry Potter și Game of Thrones îi conduc pe cititori în lumea fermecătoare a magiei, a dragonilor și a supranaturalului.
De cealaltă parte a acestei paradigme se află o abordare a viziunii despre lume care poate fi caracterizată drept „demitologizare”, o încercare intenționată de a elimina din lumea noastră orice este supranatural sau cosmic.²
Avem nevoie de o întoarcere la o abordare biblic echilibrată cu privire la realitatea cosmică a lumii noastre, una care să ne protejeze de obsesie, dar care să nu respingă ceea ce este explicit în Scripturi. Pentru a sublinia acest lucru, haideți să facem un scurt experiment de gândire. Vă rog să identificați ce anume nu este supranatural în următoarele afirmații:
Ca și creștini, credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu, care, prin întrupare și prin nașterea din fecioară, a intrat în umanitate, asumându-Și trup omenesc fără a pierde nici măcar o fărâmă din dumnezeirea Sa. El a trăit o viață desăvârșită pe pământ, a murit literalmente fiind răstignit pe o cruce romană, după trei zile a învins moartea prin moarte și apoi S-a înălțat pentru a ședea la dreapta Tatălui, în înălțarea Sa.
Dacă vă este greu să identificați ce anume nu este supranatural în această afirmație, este pentru că totul este supranatural. Toate acestea sunt relatări cosmice. Iar aceasta este o afirmație care rezumă credințele fundamentale pe care le avem ca urmași ai lui Isus. Pentru mulți dintre noi, realitatea supranaturală a istoriei lui Isus a devenit atât de normalizată încât nici măcar nu mai clipim când o auzim. Și totuși, toate acestea sunt profund interconectate cu o înțelegere supranaturală și cosmică a realității și sunt esențiale pentru mesajul Evangheliei. Dacă am elimina o singură parte din această afirmație, am pierde însăși țesătura Evangheliei, vestea bună a lui Isus. Dimensiunile supranaturale și cosmice sunt țesute de-a lungul întregului mesaj.
Există unele dificultăți legate de termenul „supranatural”, întrucât acesta poate sugera o separare nefolositoare între pământesc și cosmic. Limbajul Bibliei folosește termeni precum „spiritual” sau „cosmic” pentru a transmite realități diferite, dar care rămân strâns legate de existența pământească. De-a lungul acestui studiu voi susține că trebuie să revenim la o viziune asupra lumii care vede o intersecție între pământesc și cosmic, lucrând împreună, în loc să le diferențiem în categorii izolate și deconectate.
Iar acestea nu se limitează la acest scurt rezumat al Evangheliei. Aceste elemente supranaturale apar de-a lungul întregii Biblii — Vechiul și Noul Testament. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă am privi din nou, cu prospețime, aceste elemente supranaturale și cosmice și le-am trata ca fiind mai mult decât simple povești frumoase din vremuri îndepărtate. Gândiți-vă la învierea lui Lazăr, la hrănirea celor cinci mii, la umblarea pe apă, la orbii care își recapătă vederea, la șchiopii care umblă, la apa transformată în vin, la exorcizările demonice — lista poate continua la nesfârșit. Ideea mea este pur și simplu aceasta: trebuie să luăm în serios tărâmul supranatural și apoi să analizăm implicațiile reale pe care le are acesta pentru existența noastră umană și pământească.
Exact acest lucru l-a făcut apostolul Pavel atunci când a scris epistola sa către biserica din Efes. Pavel folosește terminologia unei „case” sau „gospodării” (oikos, οἶκος) pentru a descrie familia lui Dumnezeu. Așa cum vom explora mai detaliat de-a lungul acestui studiu, conceptul de „casă” sau familie a lui Dumnezeu este fundamental pentru firul narativ al Scripturii. Biblia este, în esență, despre dorința neobosită a lui Dumnezeu de a-Și aduce familia din nou împreună — și despre măsurile extreme pe care este dispus să le ia pentru a împlini acest scop. Am putea chiar rezuma marea poveste a Scripturii cam în felul următor.
Dumnezeu este un Tată bun care a creat lucruri bune. Bijuteria creației Sale a fost omenirea, creată după chipul și asemănarea Sa, care, momită de o ființă supranaturală (șarpele / nachash), s-a răzvrătit și a sfărâmat familia lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu a fost dispus să stea deoparte, cu familia Sa în ruină. Dumnezeu a fost hotărât să-Și aibă familia înapoi, reunificată și restaurată — pe toți cei care se întorc la El cu pocăință. Mijlocul acestei restaurări este Isus, Fiul unic și veșnic al lui Dumnezeu.
Pavel se folosește de terminologia „casei” sau a „gospodăriei” (oikos), scriind dintr-o viziune asupra lumii care accepta faptul că există un război continuu în cosmos și, pentru Pavel mai ales, victoria lui Hristos asupra ființelor supranaturale răzvrătite (numite în limbaj paulin „puteri, stăpâniri, autorități și duhuri rele care sunt în locurile cerești”). Această victorie cosmică conduce acum la rechemarea și readunarea națiunilor respinse înapoi în casa lui Dumnezeu (Efeseni 1:10–14; 20–21; 3:10; 4:8–12). Spus altfel, faptul că Pavel se bazează pe conceptul de „casă” (oikos) ca structură explicativă presupune o viziune antică asupra lumii care înglobează atât o dimensiune spirituală, cât și una fizică. Casa lui Dumnezeu a fost ruptă, iar aceasta creează un conflict. Un război este acum purtat pentru oamenii din interiorul casei. Tu și eu ne aflăm în mijlocul acestei lupte nevăzute. Pe de o parte, lupta este spirituală și, prin urmare, nevăzută; în mare parte nu suntem conștienți că ea se desfășoară în jurul nostru. Pe de altă parte, ciocnirile din această luptă continuă pot fi simțite și văzute în domeniul fizic.
Această viziune antică și cosmică asupra lumii își are rădăcinile în texte precum Geneza 11, Deuteronomul 32:8–9 și Daniel 10. Deuteronomul 32:8–9 încadrează conflictul dintre Israel și națiuni ca un produs al judecății lui Dumnezeu asupra omenirii la Babel, unde națiunile au fost date unor dumnezei mai mici (elohim; אֱלֹהִים), care sunt membri ai oștirii cerești (conform Deut. 4:19–20; 17:1–3; 29:23–26; 32:17). Concepția lui Daniel despre puteri cosmice aflate în spatele imperiilor geopolitice presupune aceeași viziune asupra lumii (Daniel 10). Și descrierea paulină a puterilor cosmice ale întunericului în termeni de dominație geopolitică (de pildă, stăpâniri, puteri) pornește de la aceeași înțelegere. Așa cum vom vedea, Deuteronomul 32:8–9 este un pasaj-cheie pentru deblocarea acestei perspective, deoarece așază față în față două „case” în termeni pământești și cosmici: casa lui Yahweh versus toate celelalte „case” de pe pământ — națiunile, popoarele lor și dumnezeii lor.
În Noul Testament, Pavel reia firul poveștii acolo unde Vechiul Testament se oprește în descrierea acestei lupte nevăzute. El credea că dumnezeii națiunilor erau reali — ființe supranaturale căzute care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și care sunt acum hotărâte să conducă omenirea într-o răzvrătire împreună cu ele. Acest tipar al răzvrătirii este prezent de trei ori în primele douăsprezece capitole ale Genezei, deși mulți dintre noi pierdem dimensiunea cosmică din spatele acestor narațiuni. Aceste istorii — întâlnite în Geneza 3, 6 și 11 — sunt trei răzvrătiri care explică de ce există această luptă continuă, pământească și cerească, care se desfășoară în jurul nostru. Marea Trimitere a lui Isus de a aduce vestea bună națiunilor nu este o idee nouă sau originală. Planul lui Dumnezeu este să-Și aducă familia înapoi împreună, recuperând copiii rătăciți (națiunile dintre neamuri) din captivitatea dumnezeilor acelor națiuni. Aceasta este lupta nevăzută, o luptă împotriva dumnezeilor națiunilor. Acesta este războiul spiritual, un război împotriva stăpânirilor și puterilor cosmice. Și există vești cu adevărat bune în toate acestea: Isus este biruitor.
——————————————————————————————————————
C. S. Lewis, The Screwtape Letters (San Francisco: HarperOne, 2001), ix.
Pe parcursul acestor studii voi folosi termenii „supranatural” și „cosmic”.